„Fetițo, trezește-te!”
8 → 14 noiembrie 2026
Text de memorat
„Toți vor învia în Hristos” (1 Corinteni 15:22).
Duminică
Iair și fetiţa lui
Iair s-a uitat la fiica lui dormind și a zâmbit. Își iubea foarte mult singura fiică. Vorbăria ei veselă făcea întotdeauna ziua mai frumoasă. Inima i s-a umplut de recunoștință față de Dumnezeu pentru că ea făcea parte din familia lui. Ce ni se spune despre copii în Psalmii 127:3?
Dar curând Iair nu a mai avut motive să zâmbească. Era prea îngrijorat. Fiica lui de 12 ani nu doar dormea. Era bolnavă. Foarte bolnavă. De obicei plină de viață și de veselie, acum stătea întinsă în pat, palidă și nemișcată. Nu putea să cânte cântece vesele, să ajute prin casă sau să se joace cu prietenii. Putea doar să stea în pat și să doarmă. Era pe moarte.
Iair și-a șters lacrimile. Nu! Nu fetița mea mare! Avea nevoie de ajutor și avea nevoie chiar atunci. Dar cui putea să-i ceară ajutor? Gândurile i s-au dus la Isus, care întotdeauna Își făcea timp pentru copii. Isus îi lua adesea pe copii în brațe, Își punea mâinile peste ei și îi binecuvânta (Marcu 10:16). Da! Lui Isus avea să-I pese de fiica lui bolnavă. Isus avea să poată s-o binecuvânteze și s-o vindece.
» Ai fost vreodată bolnav? Cine a avut grijă de tine?
Pun în practică
Joacă-te de-a asistenta/doctorul cu un ursuleț, o jucărie sau cu fratele/sora ta. Ce ai putea face ca să fii bun și să-i ajuți să se simtă mai bine?
Mă rog
Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să fii o binecuvântare pentru familia ta în fiecare zi!
Credința pe buze de părinte
Spune-i copilului tău de ce este o binecuvântare pentru tine! Încurajează-l și spune-i lucrurile pe care le îndrăgești la el!
Luni
Grăbit și îngrijorat
Iair mergea grăbit pe drumul de pământ, lăsând în urma lui un nor de praf. Iair nu era preot, dar era responsabilul sinagogii. Haina lui lungă flutura în timp ce alerga spre cetate. Trebuia să-L găsească repede pe Isus. Era un lucru neobișnuit să vezi un fariseu alergând. Oamenii se opreau curioși ca să se uite după bărbatul care arăta a om important. Haina lui lungă foșnea pe cărarea spre casa lui Levi Matei. În timp ce alerga, Iair poate că se ruga cu versete precum cel din Psalmii 46:1. Ce spune acest verset?
Isus fusese ocupat toată dimineața, ajutând și vindecând oameni. Când sosise cu barca în cetatea lor în acea zi, „Isus a fost primit cu bucurie de mulțime, căci toți Îl așteptau” (Luca 8:40). După ce îi vindecase și îi învățase pe oameni, Isus mersese la casa lui Matei pentru prânz.
Iair s-a grăbit și el spre casa lui Matei. O mare mulțime de oameni venise să-L vadă pe Isus. Unii erau înăuntru, luând prânzul cu Matei și cu prietenii lui. Mulți așteptau afară, în stradă. O parte din ei se înălțau pe vârfuri, încercând să-L vadă pe Isus înăuntru. Iair și-a scuturat praful de pe haine, și-a aranjat șalul de pe cap și a luat-o spre mulțime. Oamenii probabil că s-au dat repede la o parte. Își dădeau seama după hainele lui deosebite că era un conducător important.
Iair știa că prietenii lui farisei s-ar putea să nu fie încântați că el Îi cerea ajutor lui Isus. Dar Iair trebuia să-L întâlnească pe Isus. Fetița lui avea nevoie de vindecarea Lui.
» De ce crezi că Iair L-a căutat pe Isus pentru vindecare și nu pe ceilalți conducători iudei?
Pun în practică
Organizați un concurs de alergare în familie! La final, când vă trageți sufletul, discutați motivul lui Iair de a alerga.
Provocare misionară
Roagă-te în fiecare zi pentru profesorii și predicatorii care sunt misionari! Cui poți să-i vorbești despre Isus săptămâna aceasta?
Mă rog
Roagă-L pe Isus să ajute pe cineva cunoscut care ar putea fi bolnav.
Repet textul de memorat
Marţi
„Te rog, vino repede!”
În casa lui Matei, toți stăteau cu capetele aplecate unii lângă alții și ascultau cuvintele înțelepte ale lui Isus. Dar sosise timpul să plece. Isus S-a ridicat și a ieșit. Mulțimea și cei care Îl urmau îndeaproape s-au ridicat și ei în picioare și au pornit după El. Nici nu au plecat bine că un bărbat a venit în grabă la Isus. Ieșind în față, ce a făcut acest bărbat, Iair? Să citim în Luca 8:41!
Oamenii au făcut ochii mari de uimire. Iair era un conducător foarte important. Cei mai mulți ar fi făcut plecăciuni înaintea lui cu respect. Dar Iair făcea el însuși o plecăciune la picioarele lui Isus, după care I-a spus: „Fetița mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ți pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască” (Marcu 5:23).
Iair a rostit cuvinte pline de credință. Avea foarte multă încredere în Isus. Ridicându-și privirea ca să se uite în ochii lui Isus, Iair a văzut iubirea și grija Lui. Știa că Isus voia să-l ajute. Apoi Iair a indicat nerăbdător drumul care ducea la casa lui. Isus și mulțimea au pornit spre casa unde fetița bolnavă zăcea aproape moartă. Iair a dat să zâmbească la gândul că își va vedea din nou fiica sănătoasă. Abia aștepta ca ea să meargă, să cânte și să zâmbească.
» De ce crezi că Isus a mers cu Iair?
» Ai vreo îngrijorare pe care ai vrea să I-o dai lui Isus?
Pun în practică
Cântați în familie un imn despre grija lui Dumnezeu manifestată față de voi!
Mă rog
Dă-I lui Isus toate îngrijorările tale și spune-I toate problemele pe care le ai! Lui Îi place să te asculte vorbind despre ele.
Repet textul de memorat
Miercuri
„Crede numai!”
Iair mergea încet lângă Isus. Toată îngrijorarea și graba dimineții dispăruseră. Isus avea să-l ajute. El venea să o vindece pe draga lui de fată. Toți cei de afară erau bucuroși să fie aproape de Isus. Mulțimea se înghesuia în jurul Lui și mergea încet din cauza numărului mare de oameni. Mergeau. Se opreau. Mergeau. Se opreau. Era foarte aglomerat. Lui Isus și lui Iair le era tot mai greu să înainteze spre casă.
Deodată Isus S-a oprit. O femeie care fusese bolnavă timp de 12 ani Îi atinsese haina și fusese vindecată. Isus simțise atingerea ei. Isus Se bucura de acest lucru și a lăudat-o pentru credința ei în El. Iair trebuie să fi vrut și el să sară în sus de bucurie. Isus avea puterea să vindece și se preocupa de toată lumea. Se preocupa de conducători importanți ca Iair și de femei sărace și bolnave ca aceea pe care tocmai o vindecase. Isus urma să aibă grijă și de fetița lui Iair. Și Isus va avea grijă și de tine.
În timp ce Isus încă îi vorbea cu iubire femeii vindecate, cineva l-a atins pe Iair pe umăr. Era un om care lucra în casa lui. Ce i-a spus lui Iair? Să aflăm din Luca 8:49! Cuvintele omului au fost ca o găleată cu apă rece ca gheața turnată pe capul lui Iair. A rămas șocat. Fetița lui… moartă?
Înainte ca Iair să poată face sau spune ceva, Isus i-a adresat un îndemn: „Nu te teme; crede numai, și va fi tămăduită” (Luca 8:50). Deci doar să creadă. Da, avea să creadă în Isus.
» De ce crezi tu în Isus?
Pun în practică
Îți amintești povestirea cu femeia care a fost vindecată după ce a atins haina lui Isus? Recapitulează studiul de săptămâna trecută! Povestește-l cuiva, folosind imaginile.
Mă rog
Roagă-L pe Isus să te ajute să crezi întotdeauna în iubirea și în puterea Lui!
Repet textul de memorat
Joi
Un somn adânc
Soarele după-amiezii strălucea în timp ce Isus mergea pe drumul de țară spre casa lui Iair. Iair stătea aproape de El. Mulțimea entuziasmată Îl urma. Dar, pe măsură ce se apropiau de casă, toți au făcut liniște. Ce era zgomotul acela îngrozitor din față? Se auzeau vaiete și plâns. Cântăreții la fluier cântau o muzică tristă. Era foarte mult zgomot. Și venea chiar din casa lui Iair. De ce? Pentru că fetița bolnavă murise. Ce le-a spus Isus? Să aflăm din Luca 8:52!
Zgomotul puternic s-a oprit. Oamenii au tăcut. Auziseră bine? Tocmai spusese Isus că ea dormea? Mulțimea care plângea a început să râdă de Isus, gândind: Fiica lui Iair nu doarme – este moartă! Bineînțeles, Isus știa că fetița era moartă. El încerca să le explice oamenilor care plângeau că moartea ei nu avea să fie pentru totdeauna. Le spunea că moartea este ca un somn adânc, foarte adânc și liniștit.
Isus a intrat în camera fetiței. Mama ei și tatăl Iair, împreună cu Petru, Ioan și Iacov, L-au urmat în liniște. Pe pat, nemișcată, stătea întinsă fiica lui Iair. Nu respira și nu se mișca. Fața ei era liniștită, pentru că nu mai era bolnavă. Fiica lui Iair se odihnea în somnul morții. Îl aștepta pe Isus, ale cărui cuvinte puternice îi puteau da viață.
De când a început să existe păcat în lume, toți oamenii au murit într-un final. Și toți se odihnesc în pace în somnul morții. Nu sunt vii. Nu au suflare și inima nu le bate. Ei așteaptă să audă glasul singurului care are puterea să-i trezească. În 1 Corinteni 15:22 ni se spune: „Toți vor învia în Hristos.” Ce veste minunată!
» Când mergi la culcare, nu trebuie să-ți faci griji că vei muri. De ce spune Isus că moartea este ca un somn?
» Ce se întâmplă când mori?
Pun în practică
Câte lucruri vii poți găsi în casa ta? Unele cresc, unele au flori. Unele poate respiră, iar altele se mișcă. Dumnezeu le-a dat tuturor viață.
Mă rog
Mulțumește-I lui Isus că moartea nu este pentru totdeauna, pentru că tu crezi în El!
Repet textul de memorat
Vineri
„Fetiţă dragă, trezește-te!”
Isus a intrat liniștit în camera întunecată la fiica lui Iair. Nu mai era vie, iar trupul ei stătea întins, nemișcat. Isus a privit-o cu o iubire mai mare decât toate oceanele. Și-a întins brațul și a cuprins mâna ei mică și rece în mâna Lui mare și puternică. Apoi, cu forță, Isus a spus: „Fetițo, scoală-te!” (Luca 8:54).
Imediat inima ei a început să bată din nou. Ochii i s-au deschis. Buzele i-au zâmbit. Isus a ajutat-o să se ridice în picioare. Mama și tatăl ei au luat-o plini de bucurie în brațe, ca să-i dea cea mai mare îmbrățișare. Lacrimi de fericire le curgeau pe obraji. Fiica lor, care fusese moartă, era acum vie.
Într-o zi, nu foarte departe, Isus Se va întoarce pe pământ. El le va adresa cuvinte de viață celor care au murit. „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți” (Efeseni 5:14). Copiii lui Dumnezeu care „dorm în țărâna pământului se vor scula [...] pentru viața veșnică” (Daniel 12:2). Nu este minunat că Isus are putere asupra morții? El poate face orice. Într-o zi, curând, Isus îi va trezi pe toți cei care au murit și L-au iubit în timpul vieții lor. Vom trăi împreună cu El pentru totdeauna.
» Ce aștepți cel mai mult la revenirea lui Isus?
Pun în practică
Roagă un părinte să găsească un video online despre animale care ies din ouă! Vorbiți despre faptul că ele au viață. Mulțumește-I lui Isus pentru că ne dă viață.
Mă rog
Mulțumește-I lui Isus că vine curând!
Repet textul de memorat
Activitate de familie pentru vineri seara
Cutie cu amintiri
Creați ceva care să vă amintească de povestirea din această săptămână! Puneți obiectul în cutie și analizați celelalte obiecte de acolo, văzând dacă vă amintiți povestirile și mesajele care li se potriveau!
Pentru tine, drag părinte
„Să fim încurajați la gândul că Domnul va veni în curând” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 9, p. 286).
Sabat
El vine
Biblia ne spune totul despre ziua în care Isus Se va întoarce pe acest pământ. Aceasta este istoria lui Dumnezeu pentru tine. (Scrieți numele copilului pe linii și alegeți pronumele potrivit.)
________ stă privind în sus, spre cer, împreună cu familia lui/ei. Ochii lui/ei privesc un mic nor întunecat, aflat departe (Psalmii 18:9).
Ceva e diferit la acest nor. Strălucește cu o lumină orbitoare și pare că se apropie tot mai mult și devine tot mai luminos (2 Tesaloniceni 2:8). Un curcubeu scânteiază deasupra norului ca o coroană (Apocalipsa 4:3).
„Oare să fie…?” șoptește ________ plin/plină de emoție. „Este Isus care vine?”
Un cor de îngeri se aude de departe cum începe să cânte: „Slavă!”
„Uite! Îl văd pe Isus și pe îngeri”, arată ____________ cu degetul (Matei 25:31). În mijlocul norului de îngeri stă bunul Împărat Isus, purtând o coroană strălucitoare de aur (Apocalipsa 19:12).
Trâmbițele răsună (1 Tesaloniceni 4:16). Tuu-tuu! Pământul se cutremură (Psalmii 18:7), iar glasul frumos și puternic al lui Isus vorbește din cer: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți!” (Efeseni 5:14).
Toți din familie fac ochii mari când mormintele se crapă. Oameni îmbrăcați în haine albe strălucitoare încep să se ridice și să iasă din pământ (1 Tesaloniceni 4:16). Ei privesc zâmbind la Isus și își deschid brațele îndreptându-le în sus.
„Uite!” strigă ___________. „Zboară!” Familia îi privește pe oamenii înviați cum devin ușori ca o pană și se ridică spre norul unde îi așteaptă Isus (1 Tesaloniceni 4:16). Zâmbetul Lui strălucește mai tare decât soarele.
Într-o clipă, _________ observă că s-a transformat. Toată familia lui/ei s-a transformat și ea. Dintr-odată arată toți plini de vigoare și sănătate. Hainele li s-au schimbat și ele în haine de lumină strălucitoare (1 Corinteni 15:51,53).
Privind în jos, _________ strigă de bucurie: „Zbooor!”
Împreună, familia se ridică tot mai sus spre Isus, spre norul de îngeri și spre ceilalți credincioși (1 Tesaloniceni 4:17). Împreună, sunt conduși spre cer de Împăratul, Salvatorul și Prietenul lor Isus. Nu mai există păcat, tristețe sau moarte. Vor trăi cu Isus în iubire perfectă, pentru totdeauna. Ce zi minunată va fi aceea!