„Lazăr, trezește-te!”

O familie fericită

Pe o stradă liniștită din satul Betania se afla o casă mică și simplă. Probabil că era la fel ca toate celelalte case din apropiere, cu acoperișul plat. Dar această casă simplă era unul dintre locurile preferate ale lui Isus, unde Îi plăcea să meargă în vizită. Era casa celor trei prieteni ai Lui: Maria, Marta și Lazăr. „Și Isus iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr” (Ioan 11:5). Casa lor era un loc de odihnă și de pace pentru Isus.

Este întotdeauna plăcut să vizitezi o familie fericită. Biblia spune: „Iată ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!” (Psalmii 133:1). Lazăr, Maria și Marta erau o familie liniștită. Dar nu erau perfecți. Maria și Marta uneori nu se înțelegeau, așa cum se întâmplă între surori. Dar Isus le ajuta să facă pace. Faptul că petreceau timp cu El le schimbase.

Acești trei frați Îl iubeau pe Isus și prețuiau cuvintele Lui. În casa lor cuvintele și faptele erau pline de bunătate și de grijă. În Proverbele 16:24 ni se spune: „Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere: dulci pentru suflet” și aduc sănătate trupului. Nu este de mirare că lui Isus Îi plăcea să-Și viziteze prietenii acasă la ei – mai ales când era foarte obosit.

Freacă-ți mâinile una de alta! Ai simțit că se încălzesc? Aceasta se numește frecare. Cuvintele și faptele lipsite de bunătate sunt la fel – creează căldură și mânie. Dumnezeu vrea să fim făcători de pace acasă la noi. Roagă-L să te ajute să alegi cuvinte bune și să fii răbdător!

Roagă-L pe Isus să facă din casa ta un loc plăcut și liniștit!

Un mesaj urgent

Maria și Marta suspinau amândouă în pragul camerei lui Lazăr. Casa lor, de obicei luminoasă și fericită, părea foarte mohorâtă. Aveau ochii obosiți și roșii. Le durea spatele. Abia dacă dormiseră. Fuseseră prea ocupate cu îngrijirea fratelui lor, care era foarte bolnav.

Surorile șopteau cuvinte îngrijorate. Ce să facă? Cum puteau să-l ajute pe fratele lor drag? Au hotărât să ceară ajutorul singurei Persoane care avea puterea să-l facă bine pe fratele lor. Repede, au trimis un sol să dea fuga la Prietenul lor, Isus. Știau că Lui Îi va păsa. Știau că El avea să sară în ajutor.

Solul L-a găsit pe Isus și I-a spus: „Doamne, iată că acela pe care-l iubești este bolnav” (Ioan 11:3). Ce a spus Isus? Să aflăm citind Ioan 11:4! Alergând înapoi acasă, solul le-a transmis Mariei și Martei cuvintele lui Isus. Ce ușurare! Lazăr avea să se facă bine. Maria și Marta au avut grijă de fratele lor. Au trecut două zile. Isus nu a venit. În cele din urmă, cu mare tristețe, surorile au privit cum Lazăr și-a dat ultima suflare și a murit.

În orașul în care era Isus, ucenicii erau nedumeriți. Trecuseră două zile de când venise solul. Două zile întregi. De ce nu plecase Isus imediat ca să-Și ajute prietenul bolnav? Isus nu îl uitase pe Lazăr. El nu Își uită niciodată copiii. Întotdeauna „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă” (Psalmii 34:18). Isus Se gândise tot timpul la prietenii Lui. Și avea un plan.

Gândește-te la trei prieteni! Ce ai putea face ca să le arăți că îți pasă de ei? Ai putea: să faci pentru fiecare o felicitare sau un desen, să ajuți la pregătirea unei gustări sănătoase pentru ei sau să-i suni ori să-i vizitezi.

Roagă-L pe Dumnezeu să ne ajute să ne încredem în El, chiar și atunci când lucrurile merg rău și nu înțelegem de ce!

Prea târziu

După două zile, Isus le-a spus în sfârșit ucenicilor că era timpul să meargă la Betania. „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn” (Ioan 11:11).

O, ce veste excelentă! s-au gândit ucenicii. „Dacă doarme, are să se facă bine” (Ioan 11:12). Ce a spus Isus? Să citim în Ioan 11:14,15! Au făcut ochii mari de uimire. De ce așteptase Isus până când Lazăr murise? Nu înțelegeau, dar au ales să aibă încredere în Isus și să asculte. Repede, și-au luat lucrurile și L-au urmat pe drumul liniștit spre Betania. Pe drum, Isus Și-a luat timp să Se oprească și să-i ajute pe oameni. Nu avea de ce să Se grăbească. Nimic, nici măcar moartea, nu Îl putea opri pe Dumnezeu să facă ce plănuise.

Când au ajuns în apropiere de Betania, un sol a alergat să le găsească pe cele două surori. Acasă la ele foarte mulți oameni plângeau. Intrând în liniște, solul a găsit-o pe Marta și i-a șoptit la ureche că Isus era în Betania. Marta și-a ridicat brusc capul. Isus sosise în sfârșit. S-a ridicat și a ieșit ca să-L întâlnească. Imediat ce a văzut fața blândă și iubitoare a Prietenului ei, Marta a început să plângă cu suspine: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu. Dar și acum știu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îți va da Dumnezeu” (Ioan 11:21,22). Chiar dacă nu înțelegea de ce Isus întârziase atât de mult, Marta avea încredere că El putea face orice.

Poți decupa într-o foaie de hârtie o gaură destul de mare cât să treci cu tot corpul prin ea? După ce ai încercat, roagă un părinte sau un adult să urmeze instrucțiunile de mai jos pentru a face acest lucru posibil. Cum îți amintește acest exercițiu de povestirea de astăzi?

Mulțumește-I lui Isus că El face întotdeauna ceea ce spune că va face!

Lacrimi de tristeţe

Isus S-a uitat cu iubire la prietena Lui încrezătoare, Marta. Chiar dacă era foarte tristă, ea credea în El. Cu vorbe mângâietoare și pline de grijă, El i-a spus: „Fratele tău va învia” (Ioan 11:23). Isus voia s-o învețe pe Marta că El, Fiul lui Dumnezeu, îi putea da viață lui Lazăr. „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11:25). Privind-o pe Marta în ochi, Isus a întrebat-o: „Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:26).

„Da, Doamne”, a răspuns Marta. „Cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume” (Ioan 11:27). „Știu […] că va învia la înviere, în ziua de apoi” (Ioan 11:24).

Marta știa că Isus cel atotputernic era Mântuitorul ei. El avea să Se întoarcă într-o zi pe nori și să-i trezească pe cei morți. Dar Marta nu își dădea seama că Isus avea planuri uimitoare chiar pentru ziua aceea. Ea s-a întors acasă și i-a șoptit Mariei la ureche: „A venit Învățătorul și te cheamă” (Ioan 11:28).

Repede, Maria s-a ridicat și a ieșit pe ușa din față. Ceilalți oameni triști care boceau au urmat-o. Acum era rândul Mariei să îngenuncheze la picioarele lui Isus. „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu” (Ioan 11:32), a spus ea cu tristețe. Ce a făcut Isus? Să aflăm din Ioan 11:35!

Ochii lui Isus s-au umplut de lacrimi. Era foarte trist. Era trist pentru prietenii Lui, Maria, Marta și Lazăr. Era trist pentru fiecare om care fusese îndurerat când cineva drag murise. Era foarte trist pentru toată durerea pe care păcatul o adusese oamenilor de pe pământ. Isus a plâns. Isus este un Prieten și un Salvator plin de grijă!

Mesaj într-o sticlă: Găsește prin casă o sticlă mică, goală, de sticlă. Cu ajutor, dacă este nevoie, scrie Psalmii 56:8 pe o bucată de hârtie colorată! Rulează hârtia și pune-o în sticlă, apoi mergi cu familia să o duceți cuiva! Rugați-vă ca Dumnezeu să vă arate cine are nevoie să-și amintească faptul că Lui Îi pasă de fiecare lacrimă tristă!

Mulțumește-I lui Isus pentru inima Lui grijulie și iubitoare, care simte tristețea ta!

Un glas care trezește morţii

Cu lacrimi în ochi, Isus a mers împreună cu prietenii Lui spre locul unde fusese îngropat Lazăr. În urma lor venea o mulțime mare și tristă. Lazăr fusese îngropat într-un mormânt aflat într-o peșteră săpată în coasta unui munte stâncos. O piatră mare și grea fusese rostogolită peste intrarea în peșteră. Ce le-a cerut Isus oamenilor să facă? Să aflăm din Ioan 11:39, p.p.!

Marta a fost surprinsă. „Doamne”, a spus ea, „miroase greu, căci este mort de patru zile” (Ioan 11:39). Isus i-a amintit că trebuia să creadă în puterea Lui. Așa că niște bărbați puternici au împins, au tras și au rostogolit piatra de la intrare. Mulțimea care plângea tare a făcut liniște. Isus S-a uitat spre cer și a început să Se roage. „Tată […] știam că totdeauna Mă asculți […] ca să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 11:41, 42).

Apoi, cu un glas tare și atotputernic, Isus a spus: „Lazăre, vino afară!” (Ioan 11:43). La aceste cuvinte, fața lui Isus a strălucit. Mulțimea Îi putea simți puterea și sfințenia. Ochii tuturor priveau spre intrarea peșterii. Urechile ascultau cu atenție, încercând să audă vreun sunet cât de mic de mișcare înăuntru. Toți se întrebau: Poate Isus să învie chiar și pe cineva care a fost mort patru zile? Este Isus chiar atotputernic?

Împărtășește-i super-ideea studiului tău unui membru al familiei care locuiește departe! Poți să o trimiți împreună cu un desen sau cu fotografii ori poți trimite un mesaj audio sau video.

„Dragă Isuse, ajută-mă să aud, să cred și să urmez glasul Tău în fiecare zi! Amin!”

Există ceva în natură care îți amintește că Isus este atotputernic? Împărtășește acel lucru cu copilul tău!

Un dar înfășurat

Toți stăteau nemișcați. Toți tăceau. Cuvintele puternice ale lui Isus răsunau printre stânci: „Lazăre, vino afară!” (Ioan 11:43). Imediat „mortul a ieșit” (Ioan 11:44). Lazăr era viu. Probabil că tuturor li s-a tăiat respirația de uimire. Părea imposibil. Prietenul special al lui Isus, care stătuse nemișcat într-un mormânt, fără suflare și fără ca inima să-i bată timp de patru zile, era acum viu.

Lazăr stătea la intrarea în peșteră, înfășurat din cap până în picioare în fâșii strânse de pânză. El înainta încet, legănându-se. „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă”, a spus Isus (Ioan 11:44). Familia și prietenii lui Lazăr s-au grăbit să-l despacheteze. El era cel mai minunat cadou pe care îl primiseră vreodată. Lazăr radia de sănătate și putere. Imediat ce a fost desfășurat, s-a grăbit și a căzut la picioarele lui Isus în închinare.

Mulțimii nu-i venea să creadă ce tocmai văzuse. La început nimeni n-a zis nimic, neștiind cum să reacționeze. Apoi oamenii au început să-L laude pe Dumnezeu cu bucurie. Maria l-a îmbrățișat pe Lazăr. Lazăr L-a îmbrățișat pe Isus. Și Isus a îmbrățișat-o pe Marta. Întreaga mulțime bătea din palme și cânta laude la adresa Dumnezeului atotputernic care îi dăduse viața înapoi lui Lazăr. Erau zâmbete, lacrimi de bucurie și râsete pe tot vârful acelui munte.

Într-o zi, vor fi și mai multe zâmbete, lacrimi de bucurie și râsete – atunci când Isus va reveni și îi va trezi pe oamenii care au murit și care L-au iubit când trăiau. Oameni care au fost morți săptămâni, luni și chiar mii de ani vor primi viață. Isus este cu adevărat atotputernic.

Cântați cu familia un imn sau un cântec despre cât de puternic este Isus!

Mulțumește-I lui Isus că vorbele Lui atotputernice dau viață!

Cutie cu amintiri
Creați ceva care să vă amintească de povestirea din această săptămână! Puneți respectivul lucru în cutie și analizați celelalte obiecte, încercând să vă amintiți povestirile și mesajele care li se potrivesc!

„Pentru toți cei care întind mâna ca să simtă mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu, clipa celei mai mari descurajări este ocazia în care ajutorul divin este cel mai aproape” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 528).

Ellen și accidentul

Ellen și sora ei Elizabeth vorbeau vesele cu o colegă de clasă în timp ce mergeau pe stradă. Soarele strălucea ca de obicei. Caii tropăiau ca de obicei. Dar acea zi nu avea să fie una obișnuită pentru Ellen, ci una pe care nu avea s-o uite niciodată.

Deodată o piatră a zburat prin aer. Buf! A lovit-o pe Ellen chiar în față. Ellen a căzut și nu a mai putut să se ridice. Nu se putea ține pe picioare și era amețită. Împreună, Elizabeth și prietena lor au dus-o încet pe Ellen acasă.

Timp de multe săptămâni, Ellen a stat întinsă în pat, neputând să facă nimic. Când veneau vizitatori, se uitau o dată la Ellen și credeau că în curând va muri. Dar Dumnezeul atotputernic avea alte planuri. Încet, încet, Ellen a început să se simtă mai bine. Apoi, într-o zi, mama ei a anunțat că Ellen putea să se întoarcă la școală. Ellen s-a bucurat foarte mult.

Dar bucuria ei nu a durat mult. Când a început să învețe, Ellen a încercat să privească la cuvintele de pe pagină, dar totul era neclar. A încercat să scrie cu penița, dar mâna îi tremura. Învățătoarea a hotărât că Ellen trebuia să renunțe la școală.

Părea ceva imposibil pentru Ellen să citească și să scrie. Dar Dumnezeu este atotputernic. Nu există nimic ce El să nu poată face. Când Ellen White a crescut, Dumnezeu i-a dat viziuni importante – vise adevărate când ea nu dormea – și i-a cerut să scrie tot ce vedea.

Cu mâna ei tremurătoare, Ellen a luat o peniță. A început să scrie. Într-o clipă, ceva s-a schimbat. Dumnezeu a vindecat-o. Ellen putea acum să scrie frumos și clar. Dumnezeu i-a dat lui Ellen puterea să scrie multe cărți, articole și scrisori. În total, acestea ajung la aproximativ 100.000 de pagini scrise pentru Dumnezeu. Sunt foarte multe cuvinte. Ce minune!

Christian Experiences and Teachings of Ellen G. White, de Ellen G. White, copyright © 1922 Pacific Press® Publishing Association. Folosită cu permisiune.

His Messenger, Ruth Wheeler, copyright © 1939 Review and Herald® Publishing Association. Folosită cu permisiune.