Gălăgiosul Bartimeu

Un cerșetor pe marginea drumului

Bartimeu stătea pe marginea drumului aglomerat și își înclina capul ca să audă mai bine. Îi asculta pe negustori vorbind între ei în timp ce se îndreptau spre marea cetate a Ierihonului. Auzea găinile lor cotcodăcind și pe măgarii lor zbierând. Simțea mirosul curmalelor dulci și al mirodeniilor pe care ei le transportau. În timp ce își încorda tare auzul, Bartimeu simțea căldura soarelui pe spate. Dar, de văzut, nu putea vedea nimic. Era nevăzător.

Astăzi mulți oameni care nu văd pot trăi aceeași viață minunată ca oamenii care văd. Dar în vremurile Bibliei oamenii orbi nu erau tratați la fel. Nu aveau locuri de muncă. Trebuiau să cerșească pentru a câștiga bani. Bartimeu stătea toată ziua pe marginea drumului aglomerat și cerea bani de la oameni. Mulți se prefăceau că nu l-au auzit și treceau pe lângă el în liniște. Dar, din când în când, câte o persoană bună care îl cunoștea pe Bartimeu și înțelegea că avea nevoie de ajutor se oprea și lăsa să cadă o monedă sau două în vasul lui mic.

Lui Dumnezeu Îi place când suntem darnici cu oamenii care nu au ce le trebuie. Biblia spune că „cine are milă de sărac împrumută pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea” (Proverbele 19:17).

Sistemul Braille este o metodă prin care nevăzătorii pot citi astăzi. Literele sunt trasate ca puncte ieșite în relief pe o pagină, astfel încât nevăzătorul să poată citi cu vârful degetelor. Cu ajutor, folosește informațiile și punctele de mai jos pentru a scrie cuvântul „Isus” în Braille!

„Îți mulțumim, Isuse, că ne-ai dat simțurile, ca să ne bucurăm de viață!”

Ce se aude?

Cling, cling, cling! Bartimeu zornăia cele câteva monede mici din paharul lui. Oare avea să-l audă cineva și să-i dea niște bani? Aștepta. Asculta. Era doar o zi obișnuită pentru Bartimeu. Stătea și cerșea bani în locul lui obișnuit, pe marginea drumului care ducea la Ierihon. Dar astăzi parcă totul se auzea altfel. Se auzeau mulți pași. Foarte mulți pași. Și vorbe. Multe, multe vorbe.

Bartimeu a ascultat cu atenție. Urechile lui auzeau o mulțime foarte mare de oameni venind spre el. Zgomotul mulțimii se apropia tot mai mult. Roiul acesta de oameni era foarte mare. Bartimeu s-a întors spre câțiva dintre prietenii care stăteau lângă el. Prieteni care puteau vedea. Ce a făcut el apoi? Să aflăm din Luca 18:36! Prietenii lui au spus cu emoție: „Trece Isus din Nazaret” (Luca 18:37).

Isus venea pe drum spre el. Bartimeu auzise despre acest Om. Sperase că într-o zi Îl va putea întâlni. Isus vindecase oameni. Oameni care nu puteau merge, oameni care nu puteau auzi și oameni care nu puteau vedea. Isus poate face orice. El știe de ce avem nevoie și Îi place să ne ajute. Biblia spune: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre” (Filipeni 4:19).

Bartimeu a bătut din palme. Era atât de emoționat încât inima îi bătea în piept ca o tobă. S-a hotărât. Avea să facă tot ce putea ca să-L întâlnească pe Isus. Avea să-L roage pe Isus să-l vindece.

Mergeți cu toții undeva unde puteți face mult zgomot! Faceți-vă mâinile pâlnie la gură și repetați cu voce foarte tare textul de memorat! Acum șoptiți-l! Dumnezeu aude întotdeauna.

Adună niște bani în plus ca să-i dăruiești misionarilor din întreaga lume! Adu-i la Școala de Sabat!

Mulțumește-I lui Isus pentru promisiunea că îți va da ce ai nevoie!

Un enervant gălăgios

Mulțimea zgomotoasă se apropia tot mai mult. Bartimeu asculta cu atenție vorbăria plină de entuziasm. Da, venea Isus. Bartimeu a tras adânc aer în piept. Știa că, dacă nu făcea ceva ca să-I atragă atenția lui Isus, singura lui șansă de a fi vindecat putea să treacă chiar pe lângă el. Cu glas foarte puternic, Bartimeu a început să strige peste zgomotul mulțimii: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” (Luca 18:38). Bartimeu a continuat să strige. O dată și încă o dată, Îl chema pe Isus să-l ajute.

Oamenii care mergeau în fruntea grupului îl auzeau pe Bartimeu strigând. Li se părea că strigătele lui zgomotoase erau foarte supărătoare. Enervați, „îl certau să tacă” (Luca 18:39). Dar niciun cuvânt descurajator sau morocănos nu putea să-l facă pe Bartimeu să nu-L cheme pe Isus.

Ce a făcut el după aceea? Să aflăm din Luca 18:39! A țipat din nou, și mai tare. Oamenii de lângă el poate chiar au trebuit să‑și acopere urechile, pentru că Bartimeu era foarte gălăgios. Dar Bartimeu știa că avea nevoie de Isus. Și noi avem nevoie de Isus. Nu lăsa nimic să te împiedice să vii aproape de El astăzi!

„Dragă Isuse, Te rog ajută-mă să fac tot ce trebuie ca să fiu aproape de Tine în fiecare zi! Amin!”

Isus îl aude

Bartimeu nu se oprea din strigat. Țipa cu toată puterea lui: „Fiul lui David, ai milă de mine!” (Luca 18:39). Multora din mulțime li se părea foarte enervant strigătul lui după ajutor. Dar nu și lui Isus. Isus asculta. Din mijlocul mulțimii, Isus a auzit glasul plăcut al prețiosului Său copil Bartimeu. I-a auzit strigătul după ajutor.

Isus S-a oprit și S-a uitat la Bartimeu, apoi „a poruncit să-l aducă la El” (Luca 18:40). Repede, repede, câțiva bărbați din mulțime au mers la Bartimeu și, aplecându-se spre el, i-au spus: „Îndrăznește, scoală-te, căci te cheamă” (Marcu 10:49).

Bartimeu a sărit în picioare, cu un zâmbet mare și luminos pe față. Isus îl auzise strigând. Isus îi acordase atenție. Isus ne acordă și nouă atenție întotdeauna când Îl chemăm. Biblia spune: „Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele” (Psalmii 66:19).

Bartimeu abia aștepta să se apropie de Isus. Era atât de grăbit și de emoționat să-L întâlnească, încât a lăsat ceva în urmă. Ce anume? Să aflăm din Marcu 10:50! Bărbații l-au dus de braț, sub privirile a numeroși oameni, și l-au așezat pe Bartimeu înaintea lui Isus.

Povestește o situație în care L-ai chemat pe Isus în ajutor, iar El te-a auzit.

Spune-I lui Isus tot ce ai în minte! Mulțumește-I că ascultă întotdeauna și îți acordă atenție!

Ochii se deschid

Mulțimea tăcea și privea cu atenție cum Bartimeu stătea înaintea lui Isus. Toți așteptau să vadă ce avea să facă Isus mai departe. Isus l-a privit pe Bartimeu cu multă grijă, apoi l-a întrebat: „Ce vrei să-ți fac?” (Luca 18:41). Cu liniște și calm, Bartimeu a răspuns: „Doamne, […] să-mi capăt vederea” (Luca 18:41). Ce a spus Isus mai departe? Să citim în Luca 18:42!

Imediat ce Isus a rostit aceste cuvinte, o lumină puternică a strălucit în ochii lui Bartimeu. A clipit imediat, orbit de lumina puternică a soarelui. Clipind și frecându-se la ochi, s-a uitat în jur. Pentru prima dată a văzut cerul, copacii și fețele celor din mulțime. Oamenii zâmbeau când îl vedeau pe Bartimeu privind în jur plin de uimire. Putea să vadă.

Apoi ochii lui Bartimeu s-au oprit asupra feței frumoase a lui Isus. Isus, care ascultase strigătele lui după ajutor. Isus, care îi vindecase ochii și îl salvase din viața lui de cerșetor. Încă o dată, Bartimeu a început să strige – de data aceasta, de bucurie.

Recunoștința lui era molipsitoare. „Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu” (Luca 18:43). Isus le arătase că Lui Îi place să asculte, să ajute și să ne salveze. Biblia spune: „Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Ioel 2:32). Bartimeu a hotărât să rămână aproape de Isus tot drumul. Nu-și mai putea imagina o viață în întuneric și voia să-L urmeze pe Isus oriunde mergea El.

Pentru ce Îi poți mulțumi lui Isus astăzi? Sună un membru al familiei și spune-i ce motiv de recunoștință ai, apoi întreabă-l pe el ce motiv are! Vorbiți și mulțumiți-I lui Isus împreună!

„Dragă Isuse, Îți mulțumesc că, dacă Te chem, Tu mă salvezi. Amin!”

Cuvinte în apă

Bebelușa Helen era drăgălașă, fericită și sănătoasă. Helen zâmbea și chicotea când părinții îi cântau și se jucau cucu-bau cu ea. Dar, într-o zi, Helen s-a îmbolnăvit. Avea febră foarte mare și nu putea să mănânce. Mami îi punea comprese reci pe frunte și stătea lângă patul ei, până când, în cele din urmă, Helen a început să se simtă mai bine. Dar ceva se schimbase. Un doctor le-a spus părinților lui Helen că se întâmplase ceva foarte neobișnuit. Boala o făcuse pe fetiță oarbă și surdă.

Fiindcă în viața ei era acum numai beznă și liniște, Helen era foarte agitată. Își arunca jucăriile și dădea cu picioarele în pereți. Nu o lăsa pe mama ei să-i facă baie sau să o pieptene. În cele din urmă, părinții ei au găsit o învățătoare bună și răbdătoare, pe nume Ann Sullivan. Ann era decisă să o ajute pe Helen cu orice preț.

La început, între Helen și Ann era o luptă continuă. Helen continua să fie neascultătoare și urâcioasă, dar Ann nu a renunțat și a tot încercat să o ajute. În cele din urmă, într-o zi, Ann a pompat apă peste mâna lui Helen. Apoi, cu degetul, Ann a scris „APĂ” pe pielea lui Helen. Deodată, Helen și-a dat seama că Ann încerca s-o învețe cuvinte.

Bunătatea și răbdarea lui Ann au ajuns în sfârșit la inima și mintea lui Helen. Din acel moment Helen Keller s-a schimbat. Îi plăcea să învețe. Ann a învățat-o să citească și să discute folosind sistemul Braille, alfabetul cu puncte în relief pe care le putea pipăi. În sfârșit, Helen putea să asculte și să simtă că era ascultată, chiar dacă nu putea auzi cu urechile. Helen Keller a ajuns renumită pentru tot ce a făcut ca să-i ajute pe alții care erau și ei nevăzători.

Vorbiți despre cât de sigur era Bartimeu că Isus avea să-i dea atenție și să-l ajute! Cântați un cântec sau un imn despre alegerea noastră de a-L urma pe Isus (ex: „Eu vreau pe Isus și iubirea Sa”, nr. 372, Imnuri creștine).

„Îți mulțumesc, Isuse, că mă asculți întotdeauna! Te rog ajută-mă ca și eu să-i fac mereu pe alții să se simtă iubiți și speciali, ascultându-i!”

Cutie cu amintiri
Creați ceva care să vă amintească de povestirea din această săptămână! Puneți în cutie obiectul respectiv, apoi analizați celelalte obiecte și încercați să vă amintiți povestirile și mesajele aferente fiecăruia!

„Cei care își simt nevoia de Hristos așa cum și-a simțit-o orbul Bartimeu și cei care vor fi la fel de perseverenți și hotărâți cum a fost el vor primi, asemenea lui, binecuvântarea pe care o doresc” (Comentariul biblic adventist, vol. 5, p. 1111).

„Doamne, Te rog, ajută-mă!”

Într-o dimineață devreme, Ioana, fratele ei Ian și părinții lor au urcat în mașina lor jeep și au pornit la drum. Plecau într-o vacanță interesantă, într-o tabără pentru tineri, la trei ore depărtare. Dar drumul până acolo era foarte periculos. Avea multe curbe, era abrupt și urca șerpuit un munte înalt. Într-o parte era o prăpastie foarte, foarte abruptă. Foarte jos pe fundul văii, curgea un pârâiaș. Drumul era foarte îngust, doar cât să încapă mașina familiei pe el. Tata trebuia să conducă foarte atent, ca roțile mașinii să rămână pe drum.

După un timp Ioana s-a plictisit. Fiindcă era o mașină mai mare, Ioana a ajuns ușor la ușa din spate. S-a prins de ea și se uita pe geam. Deodată, ușa din spate s-a deschis larg. Ioana și-a pierdut echilibrul și a apucat cu disperare mânerul ușii, în timp ce aceasta se deschidea peste marginea prăpastiei.

„Mami, tati!” a strigat ea. Dar mașina făcea un zgomot atât de mare, că ei nu au auzit-o. Privind în jos, Ioana vedea pârâiașul curgând departe, foarte departe în jos. Dar se ținea strâns de mâner, cu mâinile transpirate.

„Doamne Isuse”, s-a rugat ea, „Te rog ajută-i pe mami și pe tati să mă vadă și ajută-mă și pe mine să mă țin bine!” Ioana a strigat din nou și de data aceasta mama și tata s-au întors și au văzut-o atârnând în spatele mașinii. Tata a oprit mașina încet și a alergat la Ioana. A tras-o cu grijă înapoi, la loc sigur. Ioana s-a lăsat în brațele tatălui ei, plângând de ușurare.

Când se gândește acum la ziua aceea, Ioana știe fără nicio urmă de îndoială că Isus i-a auzit rugăciunea și a salvat-o.

Această povestire este adaptată după „Angelic Hanging”, de Jenny Loganbill, Guide’s Greatest Prayer Stories, copyright © 2002, publicată de Review and Herald® Publishing Association. Folosită și adaptată cu permisiune.